Libertate si responsabilitate

Intr-un centru de plasament din Jucu, judetul Cluj, a avut loc un accident in urma caruia o persoana paralizata si-a pierdut vederea, ne zice Fanita.

Acum sa ne imaginam ca institutia de care vorbim nu este un centru de plasament ci o tara. Din cate stiu eu nici un stat nicaieri nu iti garanteaza ca cetatean securitatea. Nici politia, nici justitia nu fac, fundamental asta. In general ai garantia ca daca te omoara sau abuzeaza cineva, un volum rezonabil de efort va fi depus pentru ca autorul sa fie prins si pedepsit in conformitate cu setul de reguli ce guverneaza tara. Aceasta politica dintotdeauna si de pretutindeni este de putine ori inteleasa de cetateanul caruia i se aplica. Uneori chiar reprezentantii statului isi uita rolul, de exemplu atunci cand restrang libertatea individuala a fiecaruia dintre noi in schimbul (sic) asigurarii securitati. Daca am realiza ca securitatea nu ne este niciodata “garantata” la modul propriu de catre stat, probabil ca am renunta cu mult mai greu la libertatile noastre si nu le-am transfera asa usor unor persoane pur si simplu avide de putere aflate intr-o pozitie de evident conflict de interese atat timp cat isi pot rescrie singuri fisa postului.

Drama unor situatii cum a cea de la Jucu nu trebuie sa ne faca sa uitam adevaruri fundamentale: suntem singuri responsabili de viata noastra (si daca ne-o asumam, a familiei noastre) si depinde doar de noi cat efort depunem pentru a ne-o proteja.

Si nu ne impiedica nimeni sa devenim voluntari pentru a-i proteja pe semenii nostrii in dificultate. Nu-i asa, Fanita?

About Dr.A

Scientist, tech enthusiast, husband and father. Romanian expat. Dupa 3 ani in Japonia, o noua pagina se deschide la Paris.
This entry was posted in Politica pe înțeles. Bookmark the permalink.

5 Responses to Libertate si responsabilitate

  1. fanitza says:

    personal nu sunt un mare fan al valorilor liberale. au şi ele neajunsurile lor, cel mai mare fiind, conducerea la discreptanţe de nivel între clasele sociale. ce zici tu, chestia cu limitarea libertăţii este fix o convergenţă a sistemului liberal. datorită nemulţumirilor, clasele de jos, acestea fiind şi cele mai numeroase, se revoltă. deţinătorii puterii încearcă să se opună şi de aceea se ajunge la limitarea libertăţii individuale. cât despre cazul de la jucu, eu mă gândeam să scriu mailuri organizaţiilor naţionale şi organizaţiilor europene pentru drepturile copilului. nu ştiu cât de eficientă este metoda şi în orice caz nu le-am scris până acum. aştept să se finalizeze ancheta, procesul şi apoi, datorită transparenţei justiţiei române, voi vedea ce s-a hotărât. iar în caz că e ceva suspect voi scrie la nivel naţional ori internaţional. cel puţin aşa mă gândesc eu acum.

  2. @Fanita Eu ma gandeam la un voluntariat propriu zis in centrul de plasament: – 4 ore pe săptămâna ca animator in weekend la centrul de plasament înseamnă enorm pentru copiii aia. Cineva căruia sa-i pese de ei, sa le tina companie, sa ii viziteze … in liceu aveam o colega care făcea asta săptămînal. – in plus ti-ar fi o sursa de inspiraţie pentru blog.

  3. fanitza says:

    cca să vezi de ce nu intră voluntariatul în discuţie, îţi prezint două aspecte. 1) copiii respectivi, cei cu forme de handicap sever şi abandonaţi sunt în custodia(aşa cred că îi zice) statului român. statul a hotărât ca centrul de plasement respectiv să fie cel care se ocupă de ei. în caz că nu ai citit, cei de la centrul de plasament duc o politică ciudată, care contravine transparenţei instituţiilor publice. şi anume, interzic accesul oricărei persoane din exterior în spaţiul respectiv, pentru a nu dăuna copiiilor, justifică ei. 2)formele de handicap sever sunt cu totul altceva decât un handicap psihologic pe care îl manifestă copiii abandonaţi de la casele de copii(unde probabil mergea fosta ta colegă). trebuie să fii bine documentat şi specializat în handicapul de care persoana pe care o consiliezi suferă. de aceea le asigură(sau cel puţin încearcă să le asigure) statul român un însoţitor individual fiecăruia.

  4. @Fanita Eu nu pretind a fi la curent cu situatia actuala a centrului de plasament dar in urma cu mai bine de 10 ani (cand eram si eu in liceu) voluntari ai unei asociatii din care facea parte colaga mea, aveau saptamanal program de voluntariat la un centru similar (handicap neuro motoriu). Cu siguranta erau indrumasi si sprijiniti de personal. Rolul lor era de a oferi afectivitate acelor copii. Cum spuneam politica ar putea sa se fi schimbat intre timp asa cum opacitatea de azi ar putea fi o consecinta directa a evenimentelor neplacute petrecute si a anchetelor in curs.

  5. Imi pare ca dreptatea-i impartita. Pe de-o parte, ideea ca "nu ne impiedica nimeni sa devenim voluntari pentru a-i proteja pe semenii nostrii in dificultate" e asa, o chestie, depinde mult cum procedam. Daca o tipa cu un gealat pe ea incepe sa tipe ajutor ajutor si eu ma duc si-l bat pe ala, pot fi in principiu erou, c-am salvat-o de la viol. Pot tot in principiu sa-mi iau o poseta peste cap ca m-am bagat in mariajul lor si nu mai poti dom'le sa consumi o fantezie sexuala in locuri publice in pace (Am patit. Exact in aceeasi termeni. Era s-o bat, dar mi-am zis ca nu mai scap de ea pe urma.) Pe de cealalta parte, voluntariatul e un lucru frumos, dar pentru voluntari. Nu poti sa-l intrebi pe unu' ce-o gasit o gaura de canal, de ce n-o repara. El o gasit-o. Daca vroia s-o repare, o si repara, da' nu poate fi remedierea defectiunii pedeapsa pentru descoperirea ei, ca ne intoarcem la socialism.

Leave a Reply to fanitza Cancel reply

Your email address will not be published.