Doctrine sociale

Orice doctrina sociala proasta se adreseaza unui numar semnificativ de indivizi pe care ii considera “buni” in opozitie cu un numar, semnificativ si el, de indivizi “rai”. Criteriile folosite pentru a decide in care categorie se incadreaza fiecare individ pot fi obiective sau subiective. In realitate aceste criterii, chiar daca au fost netransparente sau subiective, odata ce doctrina respectiva are oportunitatea de a se exersa public, devin clar si precis definite pentru motivul practic ca astfel sunt usor de administrat. De regula se intampla in mod exceptional ca mecanismul de decizie sa fie uns subiectiv in cazul unor indivizi (fie ei necesari chiar daca inapti in raport cu criteriile fie apti dar in opozitie declarata cu doctrina).

Atat teoria cat si practica au dovedit ca in afara de cei “rai” orice astfel de doctrina exclude pe criterii de deviere de la medie si indivizii “foarte buni.” In cazul elitismului,  recent evocat de Mircea Popescu pe Trilema, aceasta realitate se concretizeaza prin excluderea cetatenilor exceptionali.

Acest fapt al excluderii varfurilor reale precum si realitatea ca societatea si piata are nevoie de toti indivizii pentru a functiona corect (nu cred ca e nevoie de explicatii exhaustive pentru a intelege ca o piata manipulata “ideologic” nu e o piata libera si deci nu tinde spre eficienta) au condus natural si inevitabil la prabusirea doctrinelor sociale proaste intr-un final. Aceasta concluzie ne apropie si de definitia doctrinelor bune: acele doctrine care reusesc sa utilizeze eficient energiile fiecarui individ in societate.