Category Archives: Ars sine..

Iubeam rotund de zi senina, Ploi rare rupte din gradina Si lacrimi rosii de cristal, Cununi de roua, negru val. Doream pereti de siluete Cu rochii mute, roze-n plete, Calcaie fine de-alabastru, Suras visand amor de astru. Visam voaluri frematande … Continue reading →

Ieri am observat cu indignare La un colt de strada Automatul de vise: Ce-o mai fi si ce lada asta ? Nu cumva, din greseala, Am uitat sa visam? (05.01.1996) (A. Mihalcioiu, Flori de Roua, 1996)

Cand vantul bate prin uluci Mi-aduc de tine aminte Ai fost profetul unui vis Dar n-ai vazut ca minte. Covor de vestejite frunze Ce putrezesc peste morminte Au fost candva cununi de lauri La cei ajunsi azi oseminte. Voi fi … Continue reading →

Cei sase pereti Ai camerei mele M-apasa obositi Pe ranile grele Prin geamul ferestrei cu sarma in fata Privesc in careuri o lume de gheata. Si usa-i inchisa, departe de mine, M-apasa peretii si ura din tine. Inchisi in cutii … Continue reading →

Vant rece; Aerul imi biciueste plamanii. Cristale de gheata; Zapada rece imi umple ochiul gol. Lumina seaca; Raza Lunii imi oboseste sufletul. Gata! M-am saturat de gheata, De frig, de cristale, de fata. O fata alba si rece ce noaptea … Continue reading →

Iarba verde, rosu sange, Lacrimi pentru cel ce plange Cer albastru, soare aprins, Mila pentru cel invins. Gri cenusa, alba Luna, Cum traiesti nu e totuna. (25.12.1995) (A. Mihalcioiu, Flori de Roua, 1996)

Alb: pete imaculate de nea pe un covor limpede de mocirlă subțire întinsă pe poteca umbrită. De castani: nuduri acoperite de ani Si luminiș plin De lumină: întunecare divină În colț de gradină Uitat de culoarea Senina: albastru de soare Copilul se joaca cu-o floare. (29.12.1995, publicat în volumul Flori … Continue reading →

Prima lehamite Timpul, coplesit, se zbate Intre peretii marmurati, O putoare te sufoca: Un cacat a decedat! A doua lehamite Ieri a aparut in ziare, un articol titrand mare: ca tovarasul cutare nu are asemanare. Dar ma trece o-ntrebare: Este … Continue reading →

Ma plimb pe plaja pustie Si in nisipul spalat De spuma valurilor biruite Pasii mei lasa urme trecatoare Luna straluceste pe cerul pustiu Si in viata tra uitata Deplansul anilor pierduti Raza ei lasa urme trecatoare Ma plimb pe cerul … Continue reading →

E toamna si frunzele vestede Cad pe aleea umbrita de castanii batrani. Sunt singur si clipele trecute Se pierd in infinitatea timpului pierdut. (1994) (A. Mihalcioiu, Flori de Roua, 1996)

Piciorul care cauciuc de Si piele, de uneori Peste de incaltaminte acopera Etc, pana genunchi aproape. (1995  toamna) (A. Mihalcioiu, Flori de Roua, 1996)

Afara e frig. Pana si timpul a intepenit. Pietrele au crapat si s-au prefacut in nisip. Aerul s-a intarit in bulgari oteliti: Focul a Inghetat in vatra. Singurul care nu a inghetat sunt eu. Am invins! Am incalzit frigul; Cu … Continue reading →

Timp trecut, masura a uitarii; Timp prezent, masura a clipei; Timp viitor, masura a mintii; Timp infinit, masura a vietii si-a mortii. (1994) (A. Mihalcioiu, Flori de Roua, 1996)

E toamna si frunzele cad, Mereu pe aleea uitarii. E toamna si suflete reci, Se preling pe cavoul sperarii. Amintiri pierdute in timp In universul disperat al tacerii Sperante trecute si reci, Minune uitata, mormant al placerii. E toamna in … Continue reading →